De câte ori ai înnebunit cu plânsul bebelușului fără să știi ce nu i se întâmplă? Cu siguranță că ați făcut ca toți părinții, începeți să aruncați, schimbați scutecul, verificați dacă nu îi este foame, să vedeți dacă are febră ... și dacă totul este bine, sigur v-ați gândit, Dacă bebelușii ne-ar putea spune ce nu e cu ei!
Deoarece plânsul este, de asemenea, indicatorul diferitelor patologii, o echipă de Cercetătorii mexicani au decis să creeze un software care detectează bolile din plânsul bebelușului. Datorită acesteia, pot fi detectate probleme precum pierderea auzului sau surditatea, asfixierea sau hiperbilirubinemia, cu o precizie de până la 95% în primele șase luni ale vieții copilului.
Creatorii aparțin Institutului Național Mexic de Astrofizică, Optică și Electronică (INAOE) și s-au dedicat studierii plângerii bebelușilor cu diferite tipuri de boli pentru extragerea caracteristicilor acustice și clasificarea diferitelor tipuri de plâns.
„Odată ce modelele noastre au fost instruite, au fost testate cu un eșantion de bebeluși necunoscuți și astfel au stabilit ce fel de plâns au aparținut și dacă există vreo afecțiune, conform clasificării anterioare pe care am făcut-o” (Carlos Alberto Reyes García, doctor în Științe computationale).
Cum funcționează
Pentru a înțelege mai bine funcționarea acestui software, trebuie să se țină cont de faptul că fiecare eșantion complet de strigare este împărțit în segmente mici. Fiecare dintre ele își extrage caracteristicile acustice cu ajutorul vectorilor de date, apoi sunt transmise modelelor de clasificare și astfel se stabilește ce tip de plâns este.
Cum se măsoară plânsul copilului?
Cercetătorii au luat ca probă copii între două și șase luni și și-au înregistrat plânsul. Din acestea au extras parametri precum frecvențe, vibrații, tăceri și tipuri de melodii. Cu acestea, modelele de calcul ar putea detecta în doar câteva secunde dacă bebelușii au o deficiență de auz sau o boală precum hiperbilirubinemia.
De asemenea, au detectat variații ale plânsului bebelușilor cu limba maternă diferită, ceea ce ridică întrebări dacă există o învățare lingvistică a copilului de când este în pântec și dacă limba mamei influențează tipul de plâns.
Fără îndoială, această cercetare reprezintă un avans mare în diagnosticarea de la o vârstă fragedă și poate fi astfel capabilă să trateze patologia cât mai curând posibil, deși se știe deja că nimeni nu știe plânsul copilului mai bine decât propriii săi părinți. În plus, toate progresele tehnologice trebuie utilizate cu precauție și fără a înlocui vizita obișnuită la pediatru.
