În urmă cu două săptămâni am vorbit despre copiii de doi ani care primesc în medie 400 de comenzi pe zi, comentând că sunt prea mulți și că ar trebui să încercăm să educăm altfel. Unele mame de pe Facebook au criticat intrarea în sensul că, dacă nu le dăm ordine, să vedem cum le vom învăța ce pot sau nu pot face.
Evident, nu vorbim despre oprirea de a spune copiilor ce nu pot face sau ce pot face, ci despre a face acest lucru de mai puține ori, când este cu adevărat necesar, iar restul timpului încearcă să comande mai puțin și să vorbească mai mult, sau mai bine, Predați de exemplu. Cu ani în urmă am citit o frază pe care o folosesc des, al cărei autor nu o cunosc, dar care a rămas cu mine pentru totdeauna: educarea unui copil este tot ceea ce facem atunci când nu educăm.
Și pentru a ilustra fraza am vrut să folosesc acea imagine care spune multe, multe, despre ceea ce fac bebelușii și copiii. I-a spus cineva fetei să-și vopsească unghiile? Ți-a spus cineva să nu o faci? Nu, nici un lucru, nici celălalt și, în orice caz, cel mai probabil, cu mai multe ori, mama ta v-a spus să nu atingeți produsele cosmetice, cremele, lacurile de unghii etc.
Dar copiii, copiii sunt și, dacă au ceva, este acela ele sunt constante. Și sunt mai multe dacă nu înțeleg doar ceea ce ceri. Ce rost are să îmi ceri să nu ating ceva dacă îl atingi? Pentru ei, probabil, puțin. De aceea, este important să le explicăm lucrurile, din nou și din nou, dacă este necesar de o mie de ori, până când va veni ziua când vor înțelege că nu ar trebui să o atingă și să o lase. Și, între timp, putem să lăsăm deoparte ceea ce nu dorim să le atingă pentru a evita neplăcerile majore.
Ce se întâmplă dacă apar cu unghiile pictate?
Ei bine, facem același lucru pe care l-ai făcut și când ai văzut imaginea: zâmbește cu o privire de tandrețe, pentru că fata (sau băiatul, care ar putea fi și el), nu s-a pregetat să deranjeze, nu s-a pregetat să enerveze pe nimeni, nu a făcut-o ca pe o răzbunare pentru nimic. A văzut într-o zi sau câteva zile, că mama și-a vopsit unghiile, a urmărit cum o face și în liniștea jocurilor sale, a profitat de ocazie să facă la fel ca mama.
Nu putem fi supărați, nu trebuie să fim supărați, pentru că ne imită doar noi. Imită, ce fac copiii pentru a învăța să trăiască. Ce facem când privim pe cineva și dorim să aspirăm să se asemene între ei într-un fel. Ce trebuie să facă pentru a crește și a se dezvolta. De aceea, se spune că este bine că sunt alături de părinți nu numai în așa-numitul timp de calitate, dar în alte momente când facem lucruri cotidiene. Cum altfel vor cunoaște lumea din jurul lor?
Unde vreau să ajung?
În acel loc unde actele sunt mai importante decât cuvintele. Locul în care un tată și o mamă își dau seama că copiii fac ceea ce văd. Locul în care „fac ceea ce spun, nu ceea ce fac” nu are sens, deoarece este o frază la fel de absurdă ca „îți spun un secret pe care mi l-au spus, dar nu-i spune nimănui”, pentru că în acest moment rupeți încrederea celui care v-a spus, nu există niciun motiv pentru următorul care să păstreze încrederea.
Vreau să ajung în acel loc unde părinții sunt conștienți că copiii învață mult mai mult din ceea ce facem noi decât din ceea ce le spunem. Nu este faptul că ei nu ne ascultă, ci ei, ci săraci că cuvintele tale nu sunt în concordanță cu acțiunile tale. Vei pierde credibilitatea, vei pierde autoritatea și vor avea un motiv puternic pentru a alege între cele două căi, cea a cuvintelor tale sau cea a acțiunilor tale.
Dacă m-a ajutat să am copii și sunt foarte fericit, trebuie să fie clar cine vreau să fiu și cine nu. Pentru că știu că mă înconjoară, pentru că știu că sunt conștienți de ceea ce fac, Încerc în fiecare zi să fiu o persoană mai bună. Uneori mă descurc mai bine, alteori mai rău. Uneori trebuie să-mi asum greșeli și să îmi cer scuze. Încerc însă în fiecare zi, pentru că dacă sunt oglinda lui, este responsabilitatea mea să încerc să arăt cât de important este să fii respectuos și umil. Cum să mă prefac că sunt și ei așa, dacă eu sunt opusul?
Și nu numai asta, fiți consecvenți și, așa cum am spus, nu le dați predici utopice, explicați-le viața așa cum o înțelegem și, astfel, vedeți că tata și mama au valori clare. Nu suntem perfecți, nu putem fi perfecti, dar trebuie încercați să fiți acei oameni pe care îi dorim să fie.
