În urmă cu câteva zile am vorbit despre povestea originală din „Frumusețea adormită”, oferind ceea ce este cunoscut sub numele de prima versiune scrisă și explicând, într-un rezumat, câteva locuri din istorie care arată că, ca poveste pentru copii, nu a putut fi publicată.
Astăzi vorbim despre istoria din Cenușăreasăcare nici nu ar fi prea potrivit pentru copii dacă ar fi trebuit să explicăm primele versiuni.
Povestea Cenușăresei este considerată cea mai populară basmă existentă. Charles Perrault a scris-o în secolul al XVII-lea, dar se crede că la vremea când autorul a pus-o pe hârtie ar fi putut trece o mie de ani de când istoria a trecut din generație în generație, atât în formă scrisă cât și orală.
Charles Perrault a făcut posibilă povestea pe care o știm astăzi
Cenușăreasa pe care o cunoaștem cu toții este opera scriitorului menționat mai sus, care spune poveștile unei tinere fete care reușește să participe la un dans adevărat datorită ajutorului unei amabile zâne.
Dacă nu ar fi fost pentru el, povestea care ar fi rămas citită de toți (sau să fi murit în uitare), este o versiune scoțiană, în care fata primește numele de Rashin Coatie.
În această poveste, cei trei pasageri ai fetei îl obligă să poarte zdrențe. Nu are o nașă zână, ci un berbec magic care, descoperit de mama vitregă, este legat și prăjit.
Rashin Coatie, afectată de pierderea berbecului ei și dornică să meargă la un dans regal, își face o dorință înaintea oaselor berbecului, solicitând o rochie nouă frumoasă cu care să meargă. Dorința este acordată și, îmbrăcată într-o ținută de lux, merge la dansul unde îl captivează pe prinț. Când a venit acasă alergând pierde un pantof frumos din satin.
Pe măsură ce prințul este captivat de frumusețea sa, el decide să meargă în căutarea sa cu pantoful ca unică dovadă și se răspândește cuvântul că prințul se va căsători cu doamna care se dovedește a deține. Mama vitregă decide atunci tăiați degetele de la picioare ale fiicei tale cele mai mari. Cu toate acestea, el își dă seama că încă nu este suficient, că pantoful încă nu se va potrivi și, de asemenea, îi taie călcâiul.
Prințul (care trebuie să fi fost pe jumătate orb, îmi închipui eu), acceptă pasul urât, din moment ce pantoful merge bine, dar mai târziu o pasăre mărturisește că piciorul ascuns în pantof este incomplet și că fata frumoasă care este Căutați răspunsuri la numele lui Rashin Coatie. Prințul se căsătorește cu ea și trăiesc fericiți.
În jur cu pantoful fericit
În diferite versiuni europene vechi ale poveștii, pantoful s-a dovedit a fi din satin, piele sau piele. În povestea franceză care a inspirat Perrault, aceasta a fost pielea și a fost autorul care a decis să transforme pantoful într-un pantof și să schimbe materialul pentru sticlă, să fie transparent și să fie inalterabil. Acest detaliu a câștigat atâta forță în povestea, încât titlul a sfârșit prin a fi: „Cenușăreasa sau pantoful de cristal”.
Giambattista Basile a făcut și el
Înainte ca Perrault să-și scrie povestea, Giambattista Basile, scriitorul napolitan care a scris versiunea „Frumuseții adormite” despre care am vorbit în postarea anterioară, a arătat lumii propria versiune a poveștii, cu o Cenușăreasă numită Zezolla, victimă a abuzurilor încă din copilărie.
Această poveste începe cu o fată nefericită care plănuiește uciderea mamei sale vitregă malefică, act pe care îl sfârșește făcând ruperea gâtului ei (haide, Cenușăreasa ar putea fi considerată un criminal criminal). Din păcate, pentru protagonist, tatăl ajunge să se căsătorească cu o femeie chiar mai rea decât precedenta, care departe de a veni singură apare acasă cu șase fiice ale celor mai rele, care îl obligă pe Zezolla să lucreze toată ziua acasă și în bucătărie. .
Zâna magică sau berbecul nu există în această versiune, de atunci magia provine dintr-un copac magic, mai precis un palmier, care o ajută pe fată să meargă la dansul regal cu haine de lux, un cal alb și douăsprezece pagini. La miezul nopții, fata dispare lăsând un pantof gol, ca singurul semn al existenței sale.
Iar prima versiune scrisă ar putea veni din China
Se crede că Cea mai veche versiune a acestei povești apare într-o carte chineză scrisă între 850 și 850 A.D.. Fata, pe nume Yeh Shen, este maltratată de mama ei vitregă și de fiica ei, la fel de rele ca cele ale celorlalte versiuni, care o obligă să tragă apă din puțurile foarte adânci și periculoase. În plus, pentru a o tortura, o fac să poarte pantofi foarte mici în timp ce își face temele, făcându-i picioarele atât de mici încât numele ei adevărat este lăsat în urmă pentru a adopta menționatul Yeh Shen, care înseamnă Lotus Feet.
Fata ține un pește magic lung de trei metri într-un iaz de lângă casa ei, dar mama vitregă, care sfârșește să cunoască secretul fiicei sale vitrege, se preface că este ea, își pune hainele, înșală peștele și îl omoară, pentru a apoi tăiați-l și serviți-l acasă, odată ce tânărul femeie este în lacrimi.
Apare astfel momentul dansului și Yeh Shen, dornic să poată merge, își face o dorință înaintea spinii peștilor, împlinită instantaneu.
Fata merge la petrecere, unde nu există un prinț îndrăgostit, deoarece este constant în celelalte versiuni. Cu toate acestea, vraja are un timp de expirare, iar la fugă pierde un pantof auriu, care din întâmplare, ajunge în mâinile celui mai bogat comerciant din provincie, care sfârșește să-l vândă regelui. El decide să se întâlnească cu proprietarul unui astfel de pantof valoros, pentru că el decide că acesta va fi regina lui. Începeți o căutare în care stepster-ul își amputează picioarele, astfel încât pantoful să intre în ea, fără succes.
Într-o noapte, Yeh Shen intră în palat pentru a prelua pantoful, dar ei o descoperă fără să creadă că o servitoare ar putea fi proprietarul. Regele, care crede același lucru (aparențele înșală), este uimit când, atunci când își pun ambii pantofi, zdrențele fetei devin haine frumoase demne de o regină. Regele se îndrăgostește de ea și se căsătoresc, iar mama vitregă și fiica ei sunt blocate într-o peșteră până când o avalanșă de pietre se termină cu ele.
