Astăzi lansăm noua noastră ediție de Povești cu o poveste emoționantă. Este povestea lui Angel, tatăl a doi copii foarte așteptați, Nicolás și Ariadna, care au intrat în viața ta să te învețe lumea prin ochii tăi și de la care înveți lucruri în fiecare zi.
Încurajăm părinții care doresc să ne împărtășească povestea cu noi așa cum a făcut Angel, să trimită povestea ta (între 5 și 8 paragrafe) la [email protected] cu una sau două fotografii (minim 500 pixeli lățime) în care lasă tatăl cu fiul sau cu copiii.
Acestea fiind spuse, să cunoaștem povestea lui Angel:
Ma numesc Angel, sunt casatorita cu Eva din 2001. Din 2002 am încercat să fim părinți, fără succes la început. În noiembrie 2004 am avut un avort de două luni. În 2005 am decis să solicităm ajutor la un centru de reproducere asistată. În acea vară am suferit o inseminare artificială, fără succes.În ianuarie 2006 am mers într-un alt centru, deoarece primul nu ne-a convins. Astfel, în ianuarie și februarie 2006 am suferit alte două inseminări, fără succes.
În centru ne-au recomandat să facem o fertilizare in vitro, un proces mai scump și mai neplăcut, pentru cantitatea de teste și medicamente pe care femeia trebuie să le suporte. Am decis să o luăm cu ușurință, am plecat la Paris în martie pentru a ne limpezi puțin mințile, deoarece aceste procese sunt cam stresante din punct de vedere psihologic. În luna mai am început cu testele (mintea mea a decis să le uit) și când urma să facem un prim FIV, dintr-o dată, natural, soția mea a rămas însărcinată.
În ziua în care s-a făcut testul a fost cea mai fericită din viața mea de până acum. Am spus imediat familiei și prietenilor apropiați, că nu puteam să-l păstrez în secret. Primele luni de sarcină au fost grele, soția mea era în concediu din cauza riscului de a o pierde, de fapt la primul ecou erau gemeni și unul a rămas pe drum, cine știe dacă își va întări fratele.Pe 15 februarie 2007, s-a născut primul nostru fiu, Nicolás. În momentul în care moașa mi-a pus-o în brațe nu o voi uita niciodată, tot mă entuziasm dacă mă gândesc la asta. M-am uitat la el și primul lucru care mi-a venit în minte a fost: „Dar tu ești la fel ca mine!”. Am avut jumătate de oră singur cu el, am vorbit cu el și l-am mângâiat până când a venit prima vizită, cred părinții mei. Practic în acea jumătate de oră am făcut un rezumat al tot ceea ce am simțit pentru el. Ceea ce simți când îl vezi pentru prima dată este ceva pe care nu l-ai simțit niciodată și care, oricât de mult îți spun, până nu trăiești momentul în care nu-ți poți imagina.
Nico are acum 3 ani, un copil foarte treaz și foarte inteligent (cum ar spune orice tată despre fiul său) și are un caracter cu adevărat puternic, moștenit clar de la părinții săi.
Pentru mine, a fi tată este o experiență mereu îmbogățitoare, adesea plină de satisfacții și, în rare ocazii, oarecum frustrantă. Întotdeauna înveți lucruri de la fiul tău și el de la tine, deși se presupune că este tatăl cel care învață cel mai mult, un băiat în vârstă de 3 ani știe latina și deseori surprinde lucruri pe care ți le spune și amintirile pe care le are. Întrebați continuu și uneori vă pune probleme, din care trebuie să plecați cât puteți, cu imaginație. Și există momente în care nu știi cum să acționezi, așa că ceea ce încerc să fac este să ai răbdare, să nu acorde prea multă atenție atunci când iei o tentă sau să ceri „imposibil”. Nu îl înțeleg întotdeauna, deși învăț.
Apoi, în august 2009, Ariadne a sosit, așa că sunt tatăl celor două cele mai minunate creaturi pe care le-am văzut vreodată. Din cauza circumstanțelor de viață, de când m-am născut, am grijă de ea. Este un copil de aproape 7 luni, calm, vesel, foarte afectuos și foarte tare, aproape întotdeauna de bucurie. Este minunat să o vezi cum crește zi de zi, să vezi cum avansează atât fizic, cât și în cunoștințe.
