Ne aflăm într-o societate de consum în care factorul de afaceri, în multe cazuri, atrage obiceiuri culturale. În plină vânzări din iulie, companiile (centre comerciale, magazine de îmbrăcăminte, spații de fast-food, suprafețe specializate pentru vânzarea de echipamente sportive sau bricolaj ...) oferă clienților potențiali care cumpără mai confortabil prin furnizarea de biblioteci și locuri de joacă.
Putem vorbi despre bibliotecile de jucării cu o altă ocazie, dar, în special cu parcurile, cred că trebuie să stabilim linii directoare clare privind limitele lor, care sunt multe. Nu este necesar să obțineți o impresie superficială a siguranței dvs.: oricât de amortizate sunt toate elementele neplăcute care o cuprind, sunt necesare doar două capete (cele ale doi copii, desigur) pentru a genera un accident grav. Trebuie să fim conștienți că parcurile nu sunt pepiniere.
În parcuri, există două circumstanțe de luat în considerare, ceea ce face necesară prezența noastră continuă și atenția noastră: nu există personal specializat care să supravegheze comportamentul copiilor și copiii care participă au o atitudine și o stare foarte variate. Aceste circumstanțe fac ca aceste spații de agrement să fie locuri în care siguranța nu este garantată și suntem părinții singurul recurs pentru a anticipa și evita accidentele.
Un alt factor care agravează această situație este faptul că nu există întotdeauna părinți responsabili care au grijă de copiii lor. Cu fraze de tipul: „Acum tata urmează să se uite la o vitrină, rămâi aici, mă voi întoarce imediat”, ei ventilează situația într-un minut, fără să-și dea seama că un copil între 3 și șase ani (banda de unde începem de obicei pentru a le oferi copiilor o autonomie mai mare), aceștia au încă o capacitate foarte limitată de autocontrol.
Parcul este un mediu de libertate de conducere. Copiii experimentează cu corpul lor, sări, alergă, urcă ... Dar toată această activitate motorie generează imagini simbolice la nivel intelectual, care se activează secundar emoțional (emoționează și face copiii nervoși). În acest context, dacă există o supraveghere respectuoasă, dar disponibilă, dobândirea autocontrolului este facilitată: pot alerga, dar nu alergat, pot sări, dar nu pot calca, pot urca, dar nu și pe tovarășii mei ... Problema este că fără acea supraveghere, libertatea motorului Devine o atitudine haotică, care poate declanșa conflicte cu alți copii și accidente.
