Fiica cea mai mare a împlinit trei ani și trei luni și, la fel ca majoritatea copiilor de vârsta aceea, a intrat într-o etapă în care baza comunicării mele cu ea este negocierea.
Părinții copiilor care împlinesc această vârstă se vor întâmpla să-și vadă copiii mai maturi și mai stabiliți. Tantrele nu mai sunt la fel de frecvente și oferindu-le o indicație pe care ți le amintesc pentru data viitoare, fără a fi nevoie să o repeti tot timpul.
Puteți vedea că copilul a devenit mai colaborativ, că el internalizează regulile și că, în general, el acordă mai multă atenție (bine, am spus uneori). Dar, desigur, aici intră în joc marea artă a negocierii cu copiii.
Ochi că negocierea nu înseamnă mită sau șantaj în stilul „dacă te comporte bine îți dau o bomboană”, nu. Negocierea constă practic în stabilirea unui acord între cele două părți în care nu există câștigători sau învinși.
Nu este vorba despre impunerea unei poziții autoritare pentru că suntem părinții, ci despre realizarea unei concilieri, deși, desigur, orientările sunt stabilite de părinții care sunt cei care au responsabilitatea de a educa.
Nici nu trebuie să uităm că vorbim despre copii mici, deci nu ar trebui să fim întotdeauna neobosiți, uneori nu este rău că cedăm, nu înseamnă că fiul nostru ne-a câștigat sau a trecut.
Când vine vorba de realizarea acestei reconcilieri există anumite recomandări că trebuie să ținem cont pentru ca „relațiile bilaterale” să fie satisfăcătoare.
● Tonul contează: Nu este nevoie să strigăm, comunicarea trebuie să se producă pe un ton calm și plăcut, precum cel al oricărei conversații.
● Dă-le opțiuni: În loc să-ți impui o sarcină, cum ar fi „comanda-ți jucăriile”, la care acestea vor răspunde cu siguranță într-un mod rău, înlocuiește-i oferindu-i copilului două opțiuni dintre care să aleagă ca „ce preferi, să comanzi jucăriile sau să aduni markerii?”
● Permiteți-mi să vă ofer opțiuni: Negocierile sunt în două părți, așadar permiteți-vă copilului să vă propună alte opțiuni.
● Cum să punem întrebările: un lucru este să vă impuneți și altul să consultați. Nu este același lucru să spui „să ne scăldăm” că „după ce terminăm acest lucru, vom face baie, bine?” Este mai reușit să o faci sub forma unei întrebări, terminând cu un „bine?” Sau un „bine?”, Astfel încât copilul tău să se simtă mai implicat.
● Treci înainte de fapte: De exemplu, o modalitate bună este să vă avertizeze „amintiți-vă că după ce ați citit povestea trebuie să dormiți” când știm că partea din povestea pe care o iubesc, dar cea a adormirii nu atât. Evidențiați partea pozitivă a unei situații, astfel încât să o accepte și pe cea negativă sau pe cea care se bucură mai puțin.
● Găsiți un punct de întâlnire: o situație tipică: băiatul se joacă în parc și noi spunem „plecăm”, va dori să stea încă douăzeci de minute și tu doar cinci; acord în 10 minute. Îmi merge să-i arăt ceasul și să-i spun că atunci când mâna mare a ceasului va marca 10 minute va trebui să plecăm.
● Dați explicații: „De ce nu” sau „Pentru că spun așa” nu este un răspuns conciliator. Amintiți-vă că încep să aibă mai multe noțiuni de lucruri, așa că, explicându-ne motivele și punctele de vedere, le vom determina să ne înțeleagă mai bine. Nu este vorba să susținem discursuri, trebuie să fim concisi și direcți, astfel încât un copil de trei sau patru ani să ne înțeleagă.
● Pune-ne la locul lor: De multe ori, cheia este să privim situația din punctul de vedere al unui băiat de 3 ani, care este foarte de înțeles că nu-i place limba provensală pe care ai servit-o.
● Neavând ușor „Nu”: Există multe moduri de a spune nu, chiar și fără a o spune. Ce să faci când copilul vrea să mănânce o bomboană imediat ce se ridică? În loc să spunem „nu”, răspundem că trebuie să luați mai întâi micul dejun și apoi îl puteți mânca.
● Acum, când spunem „Nu” este nu: Copiii au nevoie de limite, nu o spun în sensul autoritarismului, dar copilul dorește ca părinții să le ofere o referință despre ceea ce este corect și ce este greșit. A fi ferm nu înseamnă a fi autoritar, ci se numește autoritate pozitivă. Prin urmare, trebuie să ne gândim la asta înainte de a spune ceva nu. Dacă spunem că nu, dar atunci este da, copilul va continua să insiste, dar este diferit când știe că „Nu” nu este negociabil, la fel cum este important să știe că nu toate situațiile sunt negociabile.
Sper că unele dintre sfaturile pe care le folosesc cu fata mea pentru a rezolva situațiile de zi cu zi vă vor ajuta, apropo ... cât de bătrâni avem, nu ?!
