Adesea părinții Ne ajutăm copiii să-și construiască primele amintiri: cele legate de experiențele pe care le-au trăit când erau copii. Micuții sunt cei care ne cer mici detalii și sunt și cei care (așa cum se întâmplă cu fiica mea) afirmă că își amintesc experiențele după doi ani, în timp ce nu își amintesc ce s-a întâmplat înainte.
Putem inventa explicații care ne ajută să înțelegem „de ce se întâmplă asta”, dar Ce știm despre memorie? Personal am reușit să învăț ceva mai multe despre modul în care amintirile influențează comportamentul sau emoțiile copiilor, a citit „Creierul copilului” pe care l-am prezentat aici. Și acum vreau să vorbesc despre un studiu pe care Dr. Frankland (Universitatea din Toronto / Spitalul SickKids) l-a prezentat recent și pe baza căruia afirmă că dezvoltarea rapidă a hipocampului în primii ani de viață poate fi responsabilă pentru acest tip de „amnezie”. Hipocampul este una dintre principalele structuri ale acelui organ atât de complex încât este creierul. Principalele sale funcții sunt „înregistrarea” experiențelor și reproducerea lor prin indicatori Ne ajută să le recuperăm. Aparent, dezvoltarea de noi neuroni în timp ce suntem bebeluși consumă multă energie, ceea ce inhibă funcția de „reproducere”.
Procesul de formare a noilor neuroni în hipocamp se numește neurogeneză, despre el știm că vârful său este atins înainte și după naștere, în timp ce în copilărie și vârsta adultă scade
Motivația P.W. Frankland pentru a dezvolta această cercetare a încercat să demonstreze că dezvoltarea intensă a hipocampului provoacă incapacitatea de a aminti fapte sau experiențe din primii noștri ani de viață. Acest specialist s-a inspirat de fiica sa, observând că luni după ce a desfășurat activități familiale importante, fata nu și-a amintit de ele.
Dr. Eric Kaendel, de la Institutul Kavli pentru Științele Creierului de la Universitatea Columbia, admite că raționamentul Frankland este rezonabil, de fapt în comunitatea științifică se crede adesea că hipocampul ar putea avea legătură cu „acest mister”.
Această teorie oferă un indiciu foarte interesant: „În mod clar, amintirile sunt păstrate, dar este foarte probabil ca atunci când aparțin stadiului copilului nostru, hipocampul nu poate face nimic pentru a găsi unde se află”. Astfel, copiii foarte mici își pot aminti lucruri recente, dar nu evenimente pe termen mediu-lung și, în timp, încă nu ne putem aminti. Un alt lucru este că părinții îi ajută pe copii să afle detalii, dar, în orice caz, nu este un act de „reproducere” naturală, ci mai degrabă de „construcție”.
Și tocmai despre rolul părinților, spune David Haley (profesor de psihologie a copilului la Universitatea din Toronto), că nu ar trebui să banalizăm experiențele din primii ani sau să le dezlegăm de importanța lor pentru memorie. Acest lucru se datorează faptului că amintiri cu o componentă emoțională marcată care va avea greutate în dezvoltarea copiilor noștri.
Haley avertizează că testele dezvoltate de Frankland au foarte multe de-a face cu memoria spațială, dar nu și cu alte tipuri de memorie.
Cercetarea explică, de asemenea, că hipocampul transferă datele în cortexul cerebral în timp ce dormimși că scoarța are un rol important în elaborarea amintirilor pe termen lung.
Imagini | Johnathan Nightingale, dezvoltare profesională pentru oameni creativi via | BBC News Health Mai multe informații | Sick Kids In Peques și mai mult | Visul îi ajută pe copii să transforme învățarea în cunoștințe active. Amintirile copilăriei sunt construite din mici detalii.
