Copiii sunt magneți. Când ești tată, îți dai seama că oamenilor le plac copiii și că le place să vină să le spună lucruri. Există oameni amabili care le spun lucruri afectuoase, există oameni cu dublă intenție care merg la ei să spună ceva ce vor să-ți spună („ar trebui să te plimbi deja, că cântărești pe tatăl tău” - despre care s-ar putea să vorbim încă o zi) și există oameni care încearcă să fie amuzant făcând glume copiilor, uneori cu puțină avere și cu foarte puțină har, pentru a fi sinceri.
În cadrul acestui ultim subgrup sunt acei oameni care cu puține scrupule și, cum spun eu, cu puțin simț al umorului, ajung să sperie copiii cu glume de prost gust.
Una dintre aceste glume, pe care fiul meu Jon (4 ani) le-a făcut de mai multe ori este cea în care un străin se apropie de el și întreabă, arătând spre Aran (fratele său de 2 ani): "Este fratele tău mic? O voi lua acasă cu mine?"
Băiatul este, evident, uimit. De fiecare dată când i-au spus că a răspuns nu, într-un mod timid, dar care arată o nervozitate evidentă. Odată chiar m-a îmbrățișat strâns și l-am văzut chiar să ne privească de parcă așteptând răspunsul nostru.
„Calmează-te pe Jon, nimeni nu are de gând să-l ia pe Aran nicăieri”, a trebuit să spun din când în când, provocând dezlănțuirea autorului glumei macabre, să demonteze apariția.
Nicio intenție proastă
Este evident că oamenii nu au intenții proaste atunci când fac astfel de glume, dar asta nu înseamnă că copiii au un moment rău din trei motive: în primul rând pentru că sunt persoane necunoscute, în al doilea rând că îi spun că urmează să-l scoată pe fratele său iar copiii nu o înțeleg ca o glumă și a treia că de multe ori părinții pur și simplu zâmbesc, văzând copilul că nu numai că vor fura de la fratele lor, dar că părinții lor cred că este bine.
Alte strategii vă rog
Ocazional m-am întrebat de ce adulții fac aceste glume copiilor, pentru că sunt cu siguranță glume foarte grele pentru ei și pentru că, în plus, nu au har (Cel puțin nu mi-o face și nici nu-i spun fiului meu).
Dacă am extrapola gluma până la vârsta adultă, ar fi ceva ca și cum joacă să ascund ceva pentru ca cineva să înnebunească în căutarea ei, dar nu în plan ascund cheile mașinii pentru puțin timp, ci ceva de genul „ascund direct mașina” . Dacă nu mi se pare prea amuzant faptul că lucrurile mărunte se ascund de mine (pentru că găsesc că există o mie de glume mai amuzante), imaginați-vă dacă aș ascunde mașina.
Mai mult decât atât, având în vedere că copiii nu captează farsa, am putea egaliza această situație cu o glumă pe care un adult nu o înțelege: "Este soția ta? O voi lua cu mine pentru puțin timp?" Este probabil că bărbatul nu a acceptat și chiar a devenit extrem de furios și este, de asemenea, probabil că aceeași femeie nu a acceptat și a fost la fel de supărată (aproape că mi-ar fi mai frică de femeie decât de bărbat).
Așadar, dacă de obicei nu ne plac acest gen de glume, de ce le folosim pentru a ne apropia de copii? Am ajuns la concluzie (și vorbind cu alte persoane am comentat la fel), care sunt motivate de un lipsa teribilă de instrumente de comunicare pentru abordarea copiilor. Oamenii încearcă să fie amuzanți, să obțină acceptarea copilului, arătându-i că îl poate face rău dacă dorește („Îți iau fratele tău”), pentru a-i arăta ulterior fața cea mai amabilă și cea mai apropiată, cea a „calmului, care nu m-a dus la dvs. frate, asta este o glumă ".
Cu toate acestea, pentru ca o glumă să fie distractivă, trebuie să fie amuzant pentru ambele persoane și nu numai pentru cel care îl desfășoară, așa că dacă sunteți adult și doriți să câștigați încrederea sau atenția unui copil, căutați alte strategii, vă rog. A spune cuiva că vei răpi unul dintre cei dragi nu este niciodată un început bun.
