înțărcare Este momentul în care un copil începe să înceteze alăptarea, fie prin alegere, fie prin decizie maternă.
Până la demult, înțărcarea era înțeleasă ca o schimbare mai mult sau mai puțin bruscă a dietei (în această săptămână, înțărcarea acesteia), totuși, înțărcarea ar trebui să fie, mai degrabă decât un act, un proces și, astfel încât atât fiul cât și mama să o trăiască În cel mai bun mod posibil, ar trebui să fie un proces lent, plin de înțelegere și răbdare.
Academia Regală Spaniolă de Limbi definește cuvântul înțărcat ca fiind „A opri alăptarea copilului sau urmașilor animalelor, căutându-și hrănirea prin alte mijloace”.
Acest termen îl determină pe cineva să creadă că înțărcarea, la oameni, înseamnă a abandona alăptarea, așa cum am spus, mai mult sau mai puțin radical. Realitatea este că „Weaning” este o traducere (proastă) a termenului în engleză „weaning”, care înseamnă „a te obișnui cu ceva diferit”, a schimba conceptul de „a scoate un lucru” din spaniolă în „a da ceva diferit” de engleză.
Cu alte cuvinte, pentru mamele de limbă engleză (din care sunt traduse cărțile pe care le avem în Spania), începând să se înțepe un copil poate începe perfect să-i hrănească terci la șase luni, deși va continua să alăpteze până la două ani.
Pentru a ne adapta conceptului englezesc „înțărcarea”, vom vorbi despre înțărcarea parțială atunci când încep să fie oferite alimente noi și vom numi înțărcarea definitivă până la momentul în care se caută copilul să nu ia mai mult sân.
Întrucât înțărcarea parțială este inerentă creșterii bebelușilor și în Spania o cunoaștem în mod obișnuit ca hrănire complementară, mă voi concentra pe înțărcarea definitivă, care este obiectivul real al acestor intrări.
Înțărcarea definitivă
Este o decizie foarte personală și particulară a fiecărei mame și a copilului ei. Prin asta mă refer la asta Este și ar trebui să fie o decizie a fiecărui binom mamă-copil și nu o decizie medicală.
Din orice motiv, mulți pediatri au libertatea de a decide pentru mame care este momentul ideal pentru a opri alăptarea copiilor lor. O fac pe baza unor opinii personale (bazate pe mituri eronate) sau bazate pe presupuneri fără nicio bază științifică.
Astfel reușesc să ajungă la o înțărcătură certă sau direct, chiar oferind probe de lapte artificial (care, apropo, este interzis) sau recomandând utilizarea de formule pentru terci sau înlocuirea indirectă a focurilor de lapte cu alte alimente (când hrana trebuie să se completeze, dar nu să o înlocuiască).
AEP, OMS și UNICEF recomandă copiilor să bea lapte matern timp de cel puțin doi ani și să facă o înțărcătură definitivă când mama și copilul își doresc.
Nu are niciun sens faptul că unii pediatri continuă să „percepe” alăptarea dacă agențiile medicale cele mai înalte recomandă altfel.
Decizia, cum spuneam, trebuie să fie exclusiv și exclusiv al mamei și / sau al copilului și este o opțiune care trebuie respectată și niciodată judecată.
În intrările viitoare vom continua să vorbim despre înțărcarea definitivă, când este cel mai bun moment (sau cel mai rău moment) și care este cea mai bună modalitate de a o duce la îndeplinire dacă este o decizie maternă.
